Prima facie

Dincolo de valențele artistice, incontestabile (Bravo Corina, bravo Andrei!), această piesă jucată într-o oră și jumătate face mai mult pentru conștientizarea acestui gen de traume decât orice program (ne)guvernamental.

Într-o lume în care discursul despre violență, agresiune sexuală și trauma victimelor este de multe ori redus la statistici, minimalizat, contestat sau ironizat, Prima Facie reușește ceva rar: redă umanitatea unei experiențe dureroase fără să cadă în melodramă. Forța spectacolului stă tocmai în faptul că nu strigă; ci acuză prin vulnerabilitate, prin luciditate, prin adevăr simplu și direct.

Te privește drept în ochi. Te scrutează, vrea să afle dacă o înțelegi sau caută ea la rându-i să te înțeleagă. Menține contactul vizual nemilos, oprindu-ți parcă respirația. A intrat în forță pe scenă, în timpul tău, în Universitate, în sala de judecată. Emană putere, siguranță și o inteligență ce te complexează. Inteligența este sinonimă cu logica? Mai degrabă cu o cunoaștere a firii umane căreia trebuie să îi dibuiești fisurile. Vorbește, explică, acuză, fără frâna de mână trasă. Nu este nebunie, nici aroganță nu este, ci o cunoaștere exactă a propriului potențial.

Piesa Prima facie și actrița Corina Moise se merită reciproc prin ceea ce oferă, prima, o abordare complexă a justiției ca sistem imperfect de normare și sancționare a comportamentului uman infracțional și a doua, un performance în forță și în același timp extrem de nuanțat, o bornă de excelență în cariera proprie.

Cel mai uau din acest recital actoricesc de 90 de minute al Corinei Moise e balansul aproape perfect între emoție și intelect. Prima Facie de la Lumina ne demonstrează cu strălucire că, în zilele noastre, instinctul e produsul celor două.